Ce semnifică mărturiile de nuntă

Ce semnifică mărturiile de nuntă?

Mărturiile de nuntă sunt în ultima vreme acele articole care nu pot lipsi de la un eveniment reușit. Foarte multe persoane optează pentru astfel de produse și le caută pe cele mai originale. Pentru a înțelege cum să le alegi, cea mai bună soluție este să înțelegi ce sunt de fapt.

Ce sunt mărturiile de nuntă și care este rolul lor?

Mărturiile sunt acele mici suveniruri sau mici cadouri pe care mirii le oferă în dar celor care au onoarea de a participa la astfel de zile importante. Mărturiile sunt un fel de mulțumire pe care mirii o oferă pentru că invitații au venit la nuntă, dar reprezintă și un cadou simbolic oferit acestora. Puteți accesa și idei de mărturii de nuntă, iată ce puteți oferi celor dragi în ziua cea mare pentru mai multe informații.

Ce semnifică mărturiile de nuntă? 1

Care sunt originile mărturiilor de nuntă?

Mărturiile vin de fapt din zona Europei centrale și în trecut erau mici săculeți sau pachețele care conțineau doar câteva bomboane dulci sau prăjiturele făcute în casă. În cazul în care aceste mărturii nu erau oferite la nuntă, exista obligația ca mirii să le trimită acasă invitaților lor, după ce reveneau din luna de miere sau la cel mult o lună după nuntă.

Bomboanele erau de cele mai multe ori ambalate în cutiuțe ornate frumos, unele dintre ele fiind cele confecționate din materiale foarte prețioase, așa cum este aurul sau argintul. De asemenea, puteau fi puse în săculeți mici. Logodnicii ofereau viitoarelor soții mărturii pentru a-și arăta afecțiunea pe care o purtau acestora. Prosperitatea precum și toate dorințele cu privire la viața de cuplu, erau cuprinse într-un astfel de gest, mic în aparență. Bomboanele rămân cele mai populare tipuri de mărturii nuntă.

Ce mărturii sunt oferite în prezent?

În prezent, mărturiile nu mai sunt neapărat reprezentate de bomboane și pot fi oferite în mai multe forme. Cuplurile pot să aleagă inclusiv obiecte decorative de dimensiuni mici care să fie însoțite de bilețele care să aibă în interior mesaje de mulțumire, sticle de băuturi, flori sau alte astfel de produse pentru a fi luat acasă.

Cuplurile vor alege mărturiile ținând cont de accesoriile și articolele care le plac, dar de cele mai multe ori și de tematica nunții. În continuare, cele mai populare astfel de mărturii sunt bomboanele, fiind de obicei în număr de cinci și care simbolizează prosperitatea, fericirea și sănătatea.

Există și mărturii subt formă de accesorii mici, confecționate din flori, care trebuie să fie prinse la pieptul invitaților și care au rolul de a sugera inclusiv sprijinul celor care sunt prezenți la nuntă pentru familia cea nouă, rezultată în urma ceremoniei.

De cele mai multe ori, mărturiile sunt puse direct pe mese sau sunt oferite personalizat de către miri. Totul depinde de modul în care aceștia aleg să ofere mărturiile și de stilul nunții, dar și de numărul de invitați, pentru că oferirea mărturiilor nu trebuie să dureze mult și să acapareze foarte tare mirii. De asemenea, este foarte important să fie alese mărturiile care să simbolizeze ceva și care să trezească o amintire plăcută măcar celor mai apropiați dintre invitați. Acum poți fi oricât de creativ dorești cu mărturiile alese pentru că acestea sunt disponibile în numeroase variante.

CMBlog